Filmul „Amélie” – la baza unui musical pe Broadway

Filmul Amélie - la baza unui musical pe Broadway
Publicat: 24/08/2013, 17:46
Actualizat: 01/02/2019, 01:29

Filmul „Amélie”, care a fost lansat în 2001 și a cucerit spectatorii din întreaga lume, va fi adaptat pentru a deveni musical pe Broadway, compozitorul Dan Messe fiind cel care se va ocupa de transpunerea muzicală a poveștii despre tânăra visătoare din Paris, scrie Reuters.

„Amélie” este unul dintre filmele de succes care au fost adaptate pentru Broadway, alături de titluri precum „Matilda”, „Regele Leu/ The Lion King” și „Billy Elliot”.

„Amélie”, un film ludic semnat de Jean-Pierre Jeunet, spune povestea unei chelnerițe cu o imaginație debordantă care vrea să schimbe în bine viețile celor de lângă ea. Nominalizat la momentul lansării în cinematografe la cinci Oscaruri, „Amelie” a fost considerat filmul franțuzesc cu cel mai mare succes în străinătate, până la apariția pe marile ecrane a filmului ‘Invincibilii”, în 2011.

Filmul a avut un mare succes la public, chiar dacă unii critici l-au calificat drept „o dulcegărie”.

Messe a spus că muzica pentru spectacolul de pe Broadway va fi complet diferită de coloana sonoră semnată de celebrul Yann Tiersen. „Nu mă interesează să fac muzică pariziană. Nici măcar nu cred că voi include sunete de acordeon”, a declarat Messe, într-un interviu.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Vin direct la tine acasă. Interdicție pentru toți românii. Este ilegal în România
România, chinuită teribil de caniculă. Maximele incredibile la care ajung temperaturile
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
SAGA FESTIVAL 2024. Motivul invocat de Nicki Minaj, criticat dur și ironizat: "Ne afectează imaginea...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Au reapărut păduchii, iar selfie-urile sunt ocazia „perfectă” pentru răspândire
×